0-134
Nouă, iubitorilor rugby-ului românesc, ne face o deosebită plăcere să ne amintim anii de glorie ai acestuia. Ne place să ne amintim de victoriile împotriva Franței, de victoria de la Cardiff, de calificările la Cupa Mondială. Nu în ultimul rând, ne place să ne amintim și de artizanii acestor succese.
Astăzi însă, călătoria noastră în istoria rugby-ului românesc, va rememora cel mai rușinos eșec al stejarilor. Da, v-ați prins, vom vorbi despre usturătorul eșec de pe Twinckenham, din toamna târzie a lui 2001: Anglia – România 134-0!
Un meci pe care ni-l amintim și noi, dar și englezii. A fost meciul în fața căruia tabela de scor a celebrului templu al rugby-ului engelz s-a dovedit neputincioasă. Nu s-au gândit că vor avea nevoie de trei biți așa că, atunci când în teren s-a trecut de 99-0, a apărut o problemă cu afișarea scorului.
În spatele acestui meci se află o poveste pe care nu mulți o știu. O poveste care avea să influențeze dezastrul final. A, nu vă gândiți că nu am fi pierdut! Am fi pierdut, dar poate că nu ar fi fost trei biți!
Să începem…
Unde se afla rugby-ul românesc în anul 2001?
Un răspuns nu este greu de dat. Se afla pe panta lin descendentă pe care se înscrisese imediat după apogeul său. Apogeul său a fost în anii 80 ai secolului trecut, atunci când stejarii au fost la un pas de Turneul celor 5 natiuni. Dacă, oficial, nu au făcut parte din el, practic, au fost la nivelul care le-ar fi permis să evolueze acolo. Iar dacă ar fi să alegem un meci, ca punct de maximă valoare a naționalei de rugby a României, am oscila între victoria de la Cardiff (15-9 cu Țara Galilor, 1988) și cea de la Auch (12-6 cu Franța, maI 1990). De aici, panta începe să fie una lin descrescătoare.
Ajungem, astfel, la începutul anilor 2000, când încă dominam al doilea grup valoric al rugby-ului european, CEN, dar nu ne mai apropiam, în nici un fel, de echipele de top. Și aici intră în discuție și Italia.
De exemplu, în 1999, la Cupa Mondială, batem SUA CU 27-25 (echipă de nivelul nostru) dar pierdem 9-57 cu Australia, și 14-44 cu Irlanda. Dacă mai adăugăm și cele două teste din pregătirea Cupei Mondiale, 19-60 cu Scoția și 8-62 cu Franța, afirmația cu care am început acest alineat prinde contur.
Anul 2000 începe cu o surpriză (neplăcută!!!) de proporții: Maroc -România 18-10! Să spunem că este un accident. Internaționalii din străinătate lipsesc, cu mici excepții, acțiunea este puțin bramburită, selecția contestată, timpul pentru omogenizarea lotului redus. Rezultatul este usturăror pentru palmaresul setajarilor dar, în ansamblul rezultatelor acelor ani, acest meci pare un accident. Mai ales că, în continuare, defilăm în CEN, terminând cu un 23-20 la Tbilisi, cu Georgia. Cel două teste cu echipe din prima grupă valorică se termină cu 20-67 la București, cu Franța, și 17-37, la Benevento, cu Italia.
2001 începe în aceeași notă. Debutăm pe 4 februarie, zdrobind Portugalia, la Lisabona, 47-0. Pe 17, aceeași lună, batem și la Madrid: 27-12. Iar pe 4 martie, la Constanța, zdrobim Olanda: 52-15. Urmează Rusia, la Iași, 42-13. Galopul de sănătate se încheie, brusc, pe 7 aprilie 2001: România -Georgia 20-31!
Și începem, din nou, testele cu echipe din prima grupă valorică. Trebuie să facem o paranteză. Am afirmat mai sus că ne aflam pe tobogan. Adică, plecasem la vale… Da, dar nu ajunsesem! Atunci, în 2000, și după, încă mai obțineam meciuri test cu Irlanda, Franța, Italia. Chiar dacă le pierdeam cu brio.
Să ne întoarcem în 2001. Pe 2 iunie vine Irlanda la București: 3-37. Rezistăm până la pauză, 3-9. Evoluăm cu: 15. Gabriel Brezoianu – 14. Ionut Teodorescu, 13. Nicolae Oprea, 12. Valentin Maftei, 11. Vasile Ghioc – 10. Ionut Tofan, 9. Lucian Sarbu – 8. Florin Corodeanu (cpt.), 7. Costica Mersoiu, 6. Marius Bejan – 5. Ovidiu Tonita, 4. Vasile Nedelcu – 3. Silviu Florea, 2. Petru Balan, 1. Marcel Socaciu.
Semnele unor nereguli ale relației FRR-jucători apar deja înaintea partidei cu reprezentativa trifoiului. Președintele de azi al AJ Rugby, Mihai Vioreanu, pe atunci jucător, evoluând în Irlanda, la De La Salle Palmerstone Dublin, este lăsat în afara lotului, sub motivul unei pretinse accidentări.
”S-a spus ca nu am fi într-o forma sportivă corespunzătoare. In ceea ce mă privește, nu este adevărat! Cine dorește să se informeze asupra formei sportive a unui jucător, care evoluează în străinătate, poate sa consulte, prin intermediul Internetului, ziarele de specialitate, din țara respectivă. În cazul meu, se poate afla din Irish Times (www.ireland.com) cam care este forma mea sportivă. Am fost numit în echipa săptămânii, marcând patru eseuri în ultimele trei meciuri. Am evoluat, sâmbătă de sâmbătă, alături de internaționalii irlandezi. Se pare ca a consulta internetul pretinde un efort prea mare pentru reprezentanții, în etate, ai FRR. Nu cunosc care ar fi aceste motive, însă pot spune altceva. Președintele vorbește despre responsabilitatea jucatorilor, însă toată aceasta acțiune sună pentru mine ca o încercare de disculpare a conducătorilor, în ceea ce privește rezultatele din ultima vreme, mai ales eșecul din meciul cu Georgia. Unde este responsabilitatea conducătorilor? Am aflat cu stupoare, din nou, de acel birou federal cu voturi din partea unor oameni care nici nu cunosc jucatorii, care n-au venit vreodata la antrenamentele echipei nationale! Ce să mai vorbesc despre consultarea presei internationale… Aceasta este lipsă de responsabilitate. Ne ascundem în spatele unor voturi ale unor oameni care nici nu ii cunosc pe Manta sau pe Socol. Este păcat că aceia care conduc nu au atata tact și diplomatțe să facă cea mai buna echipa nationala. Este păcat, pentru că astfel pierde toata lumea si mai ales rugbyul românesc. Dacă nimeni nu se interesează, sau nu vrea să se intereseze, e problema lor. Au trimis un fax și la club, cum că eu nu aș fi într-o formă sportiva buna! Cei de aici s-au mirat și au zâmbit, așa, în stil irlandez“. declara Mihai Vioreanu (pe atunci, 27 de ani), în aprilie 2001, pentru revista Rugby Magazin.
O declarație dură a unui jucător a cărui activitate îi dădea dreptul de avea o astfel de atitudine. Atitudine care, trebuie să spunem, nu i-a impresionat pe federali. Ne aflam în 2001, profesionismul se instalase în rugby de aproape 6 ani. Nu și la FRR.
Reacția jucătorului este una plină de reproșuri și, după modul de exprimare, nu pare să fie doar părerea lui. FRR nu are profesionalismul de a angaja un dialog cu jucătorii, astfel încât să se evite astfel de reacții publice și eventualele lor urmări. De partea cealalaltă, și jucătorilor le lipsește un reprezentant, cineva care să absoarbă tensiunea și să o transpună în discuții constructive cu FRR.
Ambele părți au de pierdut. România nu poate alinia, în durele teste ale toamnei 2001, cea mai bună echipă și consecințele se vor vedea direct pe blazonul rugby-ului românesc. Panta descrescătoare a rezultatelor, de după 1990, duce la scăderea popularității acestui sport, cu repercursiuni majore în dezvoltarea lui în România. FRR nu are o strategie pentru a opri hemoragia și cântă doar refrenul lipsei banilor.
Pierd și jucătorii. Pentru palmaresul unui jucător de rugby simpla prezență pe Milleniumm Stadium, din Cardiff, sau pe Twinkenham-ul londonez reprezintă motiv de maximă mândrie. Nu te întâlnești de prea multe ori în carieră cu astfel de ocazii.
Romeo Gontineac își amintește, după 20 de ani: ”Existau mai multe puncte divergente între un grup important de internaționali din campionatul francez (n.n. la care se adăuga și ”irlandezul” Mihai Vioreanu) și federație. Primeam convocări dar nu primeam diurne, nu eram asigurați pentru meciurile naționalei. Pe perioada convocării cluburile noastre erau nemulțumite de faptul că trebuie să ne plătească fără să fim prezenți!”
Un prim dezastru apare pe 19 septembrie 2001, la Cardiff, Țara Galilor – România 81-9 (27-9).
15 Gabriel Brezoianu, 14 Ion Teodorescu, 13 Nicolae Oprea, 12 Cristian Lupu, 11 Vasile Ghioc, 10 Ionut Tofan, 9 Lucian Sirbu, 1 Nicolae Dragos Dima, 2 Stefan Demici, 3 Marcel Socaciu, 4 Mihaita Dragomir, 5 Vasile Nedelcu, 6 Marius Bejan, 7 Daniel Iacob, 8 Alin Petrache (c)
Rezerve
16 Mihai Ciolacu, 17 Stefan Soare, 18 Petrisor Toderasc, 19
Lucian Dumitrescu
Lipsește acel grup important de jucători care activează în Franța și, evident, ”rebelul” Mihai Vioreanu.
La circa o lună (octombrie 2001) de la meciul cu Țara Galilor, președintele de atunci al FRR, Dumitru Mihalache, declară: ”Exodul jucătorilor și specialiștilor români în străinatate, în multe cazuri, la echipe de mâna a doua, a dus la slăbirea competiției interne, dar și la rezultatele mai puțin bune ale Nationalei. La reprezentativă a murit spiritul de echipă, marea majoritate a jucatorilor alergând dupa bani. Diminuarea potențialului uman si a celui financiar vor duce, într-un interval determinat, la un dezastru al rugby-ului romanesc, pentru că societatea noastră nu poate asigura, deocamdată, conditii pentru supravietuirea acestui sport”.
Rugby-ul era profesionist de circa șase ani iar rugbyștii români nu cereau nimic, în plus sau în minus, față de jucătorii profesioniști din întreaga lume. Acest lucru i se părea președintelui FRR, din acele vremuri, lipsă de patriotism, alergat după bani, etc. Trecuseră 12 ani din 1989. Hei-rup-ul de tip Daciada nu părăsise încă discursul federal!
Să vedem ce spunea și cel care antrena în acele vremuri echipa națională de rugby a României, fostul mare internațional, Mircea Paraschiv: ”Meciul cu Tara Galilor, de la care au lipsit cinci jucatori, care activează in Franta, ne-a dovedit că echipa Romaniei are nevoie de rugbyștii care joacă în străinătate. Diferența de valoare dintre echipele Romaniei și Angliei este foarte mare. Cred, totuși, ca acest meci test este extrem de important pentru rugby-ul romanesc si sper să avem o evoluție onorabilă”
Un meci care ar fi trebuit evitat, în opinia lui Vasile Constantin-Mao. Iată ce părere are acesta, în cartea sa, ”Bucurii și tristeți în rugby-ul românesc”:
”A fost clar și o lipsă managerială a responsabililor federali, angajând un joc peste program (la cererea Federației engleze), când deranjamentele de la echipa naționlă erau cunoscute (refuzul internaționalilor din Franța de a participa la Națională), iar fragilitatea echipei evidentă (cu doar două luni mai devreme fusesem depășiți net de Țara Galilor: 9-81). Cu Mircea Paraschiv antrenor principal, făcând echipă tehnică cu doi tehnicieni care nu profesau (C.Fugigi și D. Alexandru), nevoit să completeze naționala cu 11 jucători de la Dinamo, echipă aflată într-un evident declin, ridiculizată în competiția europeană a cluburilor (0-151 cu Saracens și 3-116 cu Olimpic Castres), era o situație clară în prag de catastrofă; adăugați la acestea și o stare de spirit deplorabilă în lot, jucători care, odată prejudiciați moral și material de antrenor, refuzau pur și simplu comanda…”
Aici trebuie să ținem un pic și partea federației. Un meci cu Anglia nu se refuză. Însă, din momentul acceptării, FRR trebuia să facă tot posibilul pentru a calma conflictul cu cei mai buni jucători ai lotului. Trebuiau găsite soluțiile și motivațiile care să-i facă pe ”stejari” să se prezinte la lot și să dea totul pentru că un meci cu Anglia nu poate fi tratat în alt mod.
Din nou. a lipsit acel liant federație-jucători care să-i facă și pe unii și pe ceilalți să recurgă măcar la un armistițiu. Să-i convingă și pe unii și pe ceilalți că un meci bun/onorabil, în fața Albionului, corespundea interesului tuturor părților implicate în rugby-ul românesc.
ȘI vine ziua meciului. Să-i lăsăm să vorbească pe cei de la The Guardian:
” England show no mercy!/ Anglia fără milă!!!”
” Este ciudat să te duci la un meci în care una din părți se recunoaște învinsă dinainte. Cu toate astea, 61 000 de spectatori au venit pe Twickenham pentru a vedea un galop de sănătate. Nimeni nu s-a aștepat ca Anglia să-și depășească propriul record, din 1998, cu 110 puncte împotriva Olandei. Sau ca Chareles Hodgson să-și depășească prorpiul record de puncte/meci, chiar la debutul său.”
În continuare The Guardian folosește expresii de tipul ”rugby pentru voyeur, o expunere glorificată, un diveritsment limitat.”
Vis a vis de români se folosește o expresie de genul ”ca mielul la tăiere”.
”Pe măsură ce jocul continua, Anglia a marcat încercări cu o regularitate pe care nici măcar autobuzele din Londra nu o pot egala – la fiecare patru minute. Anglia a avut 72 de puncte până la pauză și, când încercarea lui Ben Cohen a dus scorul la trei biți, tabela electronică nu a putut face față mai bine decât nefericiții români – nu mai era loc pentru a treia cifră. Rugby-ul nu a fost conceput pentru scoruri ca acesta. Anglia s-a relaxat în a doua repriză, marcând doar 62 de puncte pentru a ajunge la scorul de 134-0…
Pentru români, Twickenham a devenit Colosseumul lor. Vizitatorii nu aveau muniție pentru a descuraja nemiloasa echipă a Angliei. Românii au nevoie de tot ajutorul pe care îl pot obține pentru a-și restabili tradiția de rugby la ceea ce era în anii 80 când, de exemplu, au pierdut doar 22-15 în fața Angliei. Sincer, a juca împotriva Angliei pe Twickenham nu-i ajută, în acest moment.”
CASETA TEHNICA
LONDRA (17 noiembrie 2001). Stadion: “Twickenham”. Spectatori: 61.000. Timp: racoros, cer inorat. Teren: bun. Arbitru: Pablo Deluca (Argentina). Judecatori de margine: Paddy O’Brien (Noua Zeelanda) si David McHugh (Irlanda). Au marcat: Robinson 4e (min. 26, 38, 55, 73), Cohen 3e (min. 11, 53, 59), Luger 3e (min. 51, 66, 78), Tindall 2e (min. 29, 32), Hodgson 2e (min. 15, 40), 14t (min. 15, 17, 24, 26, 32, 35, 38, 40, 53, 55, 59, 66, 71, 73), 2lp (min. 2, 6), Moddy 2e (min. 17, 35), Healey 1e (min. 24), Sanderson 1e (min. 47), Regan 1e (min. 62), Worsley 1e (min. 71).
ANGLIA: 15. Jason ROBINSON (Sale) – 14. Ben COHEN (Northampton), 13. Mike TINDALL (Bath), 12. Will GREENWOOD (Harlequins) (22. Mike CATT /Bath, min. 60), 11. Dan LUGER (Harlequins) – 10. Charlie HODGSON (Sale), 9. Austin HEALEY (Leicester) (20. Kyran BRACKEN / Saracens, min. 41) – 7. Neil BACK (Leicester) (cpt.) (19. Alex SANDERSON / Sale, min. 42), 8. Joe WORSLEY (Wasps), 6. Lewis MOODY (Leicester) – 5. Steve BORTHWICK (Bath) (sau Tom PALMER) (Leeds), 4. Ben KAY (Leicester) (18. Danny GREWCOCK / Bath, min. 60) – 3. Jason LEONARD (Harlequins), 2. Mark REGAN (Bath), 1. Graham ROWNTREE (Leicester) (17. Jason WHITE / Bristol, min. 41).
Rezerve neutilizate: 16. Dorian WEST (Leicester), 21. Jonny WILKINSON (Newcastle).
Antrenor: Clive WOODWARD.
ROMANIA: 15. Gabriel BREZOIANU (Bordeaux-Begles, Franta) – 14. Ionut TEODORESCU (“U” Ursus Cluj), 13. Flaviu DOBRE (Dinamo Bucuresti), 12. Nicolae OPREA (Dinamo Bucuresti) (17. Mihai CIOLACU / Albertville, Franta, min. 44), 11. Vasile GHIOC (Dinamo Bucuresti) – 10. Ionut TOFAN (Steaua Bucuresti), 9. Lucian SARBU (Steaua Bucuresti) (16. Marius CODEA / Farul Constanta, min. 77) – 7. Razvan SAMUIL (“U” Ursus Cluj), 8. Alin PETRACHE (Dinamo Bucuresti) (Cpt.), 6. Florin CORODEANU (Aurillac, Franta) – 5. Cristian PETRE (“U” Ursus Cluj) (20. Mihaita DRAGOMIR / Steaua Bucuresti, min. 40), 4. Vasile NEDELCU (Dinamo Bucuresti) – 3. Marcel SOCACIU (Rovigo, Italia) (19. George PASACHE / Dinamo Bucuresti, min. 58), Petru BALAN (Grenoble, Franta) (22. Silviu FLOREA / Grivita Bucuresti, min. 57), 1. Dragos DIMA (Castres Olympique, Franta) (21. Petrisor TODERASC / Farul Constanta, min. 66).
Rezerva neutilizata: 18. Bogdan MUNTEAN (Dinamo Bucuresti)
Antrenori: Mircea PARASCHIV, Constantin FUGIGI si Dumitru ALEXANDRU. Consilier tehnic: Theodor RADULESCU.
Cumva, dacă urmărm un raționament logic, avem un grup de internaționali români, evolând în Franța. care boicoteză naționala și sunt înlocuiți cu jucătorii lui Mircea Paraschiv, de la campioana României, Dinamo. Am enumerat mai sus rezultatele campioanei României, în Europa rugbystică a acelui an, 2001. Din rezultatele dinamoviștilor în Europa se desprinde nu numai o scădere a valorii rugby-ului românesc, dar și o uzură ”morală” a jocului. Afară se juca altceva. Rezultatul naționalei nu este foarte departe și, privit prin această lumină, începe să devină logic.
Ce spune Mihai Vioreanu azi!
Orice ar spune azi fostul jucător, nu poate face abstracție de la faptul că acum este președintele unei Asociații a Jucătorilor de Rugby, afiliată IRP.
”Cumva de atunci, de când eram jucător, am resimțit lipsa unui sprijin, a unei Asociații/Organizații a Jucătorilor. Țin minte că în perioada în care eram student și jucător, am solicitat sprijin FRR pentru a studia în străinătate. Nu știam cui să mă adresez, așa că am scris o scrisoare președintelui de atunci, Viorel Morariu. Nici un răspuns. Probabil, nu erau obișnuiți cu astfel de lucruri. Era prea repede, după 1989.
Dar, revenind la subiect, după Cupa Mondială din 1999, s-a creat o conjunctură pozitivă. A apărut o nouă generație de jucători, destul de talentată, care își dorea să joace afară, dar să se și întoarcă în țară, fie la națională, fie definitiv, după terminarea contractelor. De asemenea, la națională a fost numit John Philips un antrenor venit din Tier 1. o punte cu IRB. În fața acestor premise bune s-a interpus FRR, prin președintele de atunci, Dumitru Mihalache și prin antrenorii federali de atunci, antrenori care își făcuseră meseria și performanțele în cele două cluburi ”militarizate”, cu reflexe de coerciție ce nu mai erau în pas cu trecerea rugby-ului mondial la profesionism. Ca în multe alte domenii, mentalitatea era în urma vremurilor. Astfel, între cele două tendințe s-a produs ciocnirea jucători-federație.”
Exact!
Mihai Vioreanu ne dă acum, după mai bine de douăzeci de ani de la eveniment, o explicație foarte bine ancorată în realitate. Și atunci, și acum! Cumva, acel 0-134, din toamna lui 2001, nu reprezintă altceva decât diferența tot mai mare de mentalitate dintre rugby-ul nostru și cel din Anglia (a se citi lumea bună a rugby-ului). Această diferență a tot crescut pe parcursul ultimului deceniu al secolului trecut, atunci când noi nu am putut face saltul către noul care se prefigura la orizont.
Acesta s-a manifestat nu numai prin inadaptarea la profesionism cât și prin lipsa de dialog și de deschidere a unor oameni a căror educație și formare se edificase într-o epocă în care ”dialogul” și ”deschiderea” reprezentau niște necunoscute. Lipsa unei organizații a jucătorilor a făcut ca reacția lor de protest, vis a vis de practicicle federației, să fie una disparată, lipsită de coerență și, într-un final, neconstructivă.
1) https://www.rugby.ro/romania-echipe-nationale-seniori-siquotdomnul-dropgolsiquot-a-fost-rechemat-la-lotul-national-dupa-6-ani-965.html
2) http://www.ziua.ro/prt.php?id=74393&data=2001-10-20
3) https://www.prosport.ro/alte-sporturi/de-ce-refuza-sportivii-romani-convocarile-la-nationala-de-la-obligatii-contractuale-la-razboaiele-cu-antrenorii-vizite-medicale-caricaturi-in-presa-si-frica-de-zbor-14110369
4) https://www.rugby.ro/mihai-vioreanu-critica-frr-34.html
5) https://www.rugby.ro/romania-meci-test-cu-anglia-a-fost-stabilit-lotul-largit-560.html
6) https://www.rugby.ro/romania-fr-rugby-fr-rugby-e-condusa-de-oameni-cu-o-mentalitate-comunista-550.html
7)https://www.theguardian.com/sport/2001/nov/18/rugbyunion.romaniarugbyunionteam
8) http://news.bbc.co.uk (FOTO)