Euro 1996. Stoicikov nu ne uită…
Umbra unui „blat” la Euro ’96? Cum a înghețat defensiva României și a scos Bulgaria din istorie
Nu cred că există iubitor al fotbalului românesc care să conteste faptul că anii ’90 au fost cei mai prolifici din istoria noastră. Cel puțin la nivelul echipei naționale. La nivel de club, anii ’80 ar putea combate oricând această supremație, cu cele trei semifinale, o finală și, bineînțeles, cel mai important trofeu european însoțit de Supercupă. Dar, așa cum v-ați dat seama din titlu, nu despre asta vom povesti astăzi.
Astăzi ne oprim asupra celui mai slab turneu final al Generației de Aur: Euro ’96, disputat în Anglia. Și nu ne vom uita la întregul turneu, ci doar la ultima partidă a tricolorilor. Cea cu Spania.
Contextul unui eșec
Să derulăm banda. Din grupa noastră mai făceau parte Spania, Franța și Bulgaria. După primele două etape, situația era critică pentru noi și explozivă pentru restul. Spania remizase cu Bulgaria (1-1) și cu Franța (1-1). România pierduse la limită ambele dueluri: 0-1 cu Franța și un 0-1 dureros cu Bulgaria.
Clasamentul înaintea actului final arăta astfel: Franța și Bulgaria conduceau grupa cu câte 4 puncte, Spania pândea pe locul trei cu 2 puncte, iar România era deja eliminată, pe ultimul loc, cu 0 puncte. Era primul turneu european cu 16 echipe și cu 3 puncte acordate la victorie.
Povestea noastră îi are în centru pe bulgari. Vecinii de la sud de Dunăre aveau șanse uriașe de calificare, dar un ghinion teribil: în ultima etapă întâlneau Franța, o forță în plină ascensiune, care peste doar doi ani avea să cucerească titlul mondial.
Cele două naționale se aflau în antiteză profundă. Bulgaria se apropia de apusul generației fantastice care zdruncinase Mondialul din ’94. Francezii, pe de altă parte — victimele bulgarilor în acea seară istorică din noiembrie 1993 pe Parc des Princes — își construiau cu atenție drumul spre glorie. Bulgaria știa că nu este favorită în fața „cocoșilor galici”.
Meciul de care atârna o calificare
Din acest motiv, meciul dintre România și Spania avea o importanță capitală pentru bulgari. De fapt, miza era uriașă pentru ei, în timp ce pentru noi era doar un meci de palmares. România pierduse tot. Rămăsesem doar cu frustrarea din meciul cu Bulgaria, când golul perfect valabil al lui Dorinel Munteanu a fost anulat de arbitru — vă amintiți șutul care a izbit transversala, a picat jumătate de metru dincolo de linie și a ieșit din poartă din cauza efectului.
Așadar, Spania avea o nevoie disperată de victorie, România juca pentru onoare, iar Bulgaria se ruga ca noi să blocăm Armada Spaniolă.
Pe 18 iunie 1996, la ora 16:30, se dădea fluierul de start în ultimele două meciuri:
·La Leeds (Elland Road): Spania – România
·La Newcastle (St. James’ Park): Franța – Bulgaria
Cronologia unui thriller de 90 de minute
·Minutul 11: Spaniolul Manjarín deschide scorul la Leeds. Spania – România 1-0. În acest moment, spaniolii devin lideri la numărul de goluri marcate. Bulgaria este eliminată virtual.
·Minutul 21: Situația bulgarilor devine dramatică. Laurent Blanc înscrie pentru Franța. Franța – Bulgaria 1-0. Vecinii noștri de la sud de Dunăre realizau că speranțele lor depind mai mult de picioarele românilor decât de propriul joc. Francezii erau prea puternici.
·Minutul 29: Moment de geniu pe Elland Road. Florin Stângă îi trimite o pasă magistrală lui Florin Răducioiu. Atacantul nostru scapă singur cu legendarul Zubizarreta și restabilește egalitatea: 1-1! La acest scor, Bulgaria revine pe loc de calificare. Așa se intră și la pauză.
·Minutul 60: Coșmarul bulgarilor continuă la Newcastle. Luboslav Penev înscrie un autogol nefericit. Franța conduce cu 2-0. Toate speranțele Bulgariei rămân agățate de remiza României.
·Minutul 69: Hristo Stoicikov reduce din handicap pentru Bulgaria: 2-1. Dacă bulgarii ar fi egalat, iar Spania ar fi învins România, s-ar fi ajuns la o egalitate perfectă între cele două vecine. Cel mai sigur scenariu pentru vecinii noștri era ca acel 1-1 dintre România și Spania să înghețe pe tabelă până la final.
·Minutul 84: Final de scenariu. La o fază în care defensiva română pur și simplu a dormit, Guillermo Amor înscrie golul de 2-1 pentru Spania. Bulgaria este OUT! Câteva minute mai târziu, Patrice Loko închide tabela la Newcastle (3-1 pentru Franța).
Clasamentul final trimitea Franța (7p) și Spania (5p) în sferturi, în timp ce Bulgaria (4p) și România (0p) plecau acasă.
Aluziile de după trei decenii
Cam aceasta este povestea din teren. Însă ecourile ei nu s-au stins nici astăzi, la aproape trei decenii distanță. Ca orice poveste mare din fotbal, suspiciunile refuză să moară. Mai ales în Bulgaria.
În 2021, Florin Răducioiu a deschis cutia Pandorei. Fără să folosească direct cuvântul „blat”, fostul atacant a lansat o declarație plină de insinuări cu privire la atitudinea defensivei noastre din ultimele minute:
„Mi s-a părut că apărarea noastră era total dezorientată şi nu ştia pe cine să marcheze, era haos. Mereu ne-am apărat cu mulţi jucători, dar erau distanţele prea mari şi eram foarte neatenţi la fazele fixe, la cornere, lovituri libere. Echipa era neatentă şi asta m-a pus pe gânduri. De altfel, al doilea gol, al lui Amor, a fost după o lovitură liberă, în minutul 86, 87. Da… Echipa a fost defazată”, a declarat Răducioiu.
Ilie Dumitrescu a reacționat imediat, somându-și fostul coleg să spună lucrurilor pe nume și apărând onoarea acelei generații:
„Când nu mai ai şanse la calificare, la un meci ca ăsta nu mai eşti concentrat, chiar dacă vrei. Toţi erau cu gândurile la vacanţă. Nu vreau să justific în locul lor, nici nu am fost acolo. Nu pot să cred aşa ceva eu, la cum cunosc eu generaţia asta şi toţi colegii mei. Nu există aşa ceva. Pot să admit că la un meci nu mai eşti la fel de concentrat. Asta da”, a replicat Ilie Dumitrescu.
Ce spun vecinii de la sud de Dunăre?
Bulgarii au rămas, în mod evident, cu un gust amar. Mai aveau nevoie de doar 6-7 minute de rezistență din partea noastră pentru a ajunge în sferturi, o performanță uriașă ce ar fi confirmat minunea din 1994.
Hristo Stoicikov, legendarul „Balon de Aur” din 1994 și simbolul fotbalului bulgar, a analizat retrospectiv acel turneu în autobiografia sa. În primă instanță, Stoicikov dă dovadă de fair-play când vine vorba de arbitraj:
„Adevărat, românii au egalat [în meciul direct] după ce mingea a trecut peste linia porții, dar nu a lovit plasa. Nu a existat VAR la Euro ’96 și arbitrul nu a permis golul. Asta nu ne-a ajutat pentru că, după cum v-am spus deja, dacă mi-ar fi acordat golul împotriva Spaniei și ar fi recunoscut golul României împotriva noastră, Bulgaria s-ar fi calificat în sferturi!”
Socoteala lui Stoicikov este însă pur ipotetică. Validarea acelor goluri ar fi schimbat complet dinamica meciurilor; nu putem ști dacă România ar mai fi pierdut sau dacă Spania nu ar fi presat altfel.
Totuși, când trece la meciul nostru cu Spania, tonul bulgarului devine tăios și plin de subînțelesuri:
„…prietenii noștri români nu aveau nici măcar șanse teoretice de a se califica, dar ne puteau susține încercând să nu piardă în fața Spaniei. Desigur, puteam face ceva neetic. Mi-aș fi putut folosi banii ca un stimulent pentru Hagi & co, urmând să-i recuperez mai târziu de la BFU (Federația Bulgară). Dar nu am vrut să-mi leg numele de riscul unui eventual scandal. În ochii lumii, m-aș transforma peste noapte dintr-un cavaler al Balonului de Aur într-un cavaler al unui fotbal de mlaștină.”
Această mărturisire trădează un adevăr ascuns: Stoicikov era conștient că Bulgaria nu putea rezolva singură calificarea în fața Franței. Dacă ar fi avut încredere deplină în forțele propriei echipe, ideea de a „motiva” financiar România nu i-ar fi trecut nici măcar prin gând.
Dezamăgirea și suspiciunea sa ating apogeul câteva rânduri mai jos:
„Între timp, România joacă puternic împotriva Spaniei și este 1-1 până în minutul 84 când, din întâmplare sau nu, apărarea lor a înghețat și a lăsat un al doilea gol. Spania a câștigat cu 2-1 și a trecut mai departe. Am avut vreun drept să fiu supărat pe cei doi G (Hagi și Gică Popescu)? Nu. Absolut nu.”
Stoicikov spune că nu a fost supărat pe foștii săi colegi de la Barcelona, dar cuvintele sale lasă loc de interpretări. Ce a vrut să transmită marele Hristo prin „înghețatul” apărării tricolore sau prin ironicul „din întâmplare sau nu”?
Răspunsul plutește și astăzi undeva în istoria nescrisă a fotbalului balcanic.
@bycatalindumitrescu_autor
Sursă: Hristo Stoichkov – Autobiography