Thesefootballtimes.co: Geniul rar al lui Raymond Kopa
Jucătorul care a urcat în legendă ca unul dintre fotbaliștii de seamă ai sfârșitului anilor 1950, acumulând trei Cupe ale Campionilor Europeni, mai multe titluri de La Liga, trofee continentale și un premiu Balonul de Aur în 1958, Raymond Kopaszewski s-a născut în octombrie 1931.
Bunicii săi locuiseră în orașul polonez Cracovia, lângă granița cu Cehoslovacia, înainte de a emigra în Germania, unde s-au născut părinții săi. După Primul Război Mondial, familia s-a mutat apoi în Franța. În toamna anului 1931, tânărul Raymond a devenit a treia generație a familiei care s-a născut într-o altă țară. Noua națiune a familiei sale nu știa cât de norocoasă a fost.
Aproximativ 36 de ani mai târziu, când s-a retras din fotbalul profesionist, Kopa – numele său a fost prescurtat în timpul anilor de școală – a fost lăudat ca un erou al Franței datorită performanțelor sale pe terenul de fotbal și vieții sale unice din afara acestuia. Într-adevăr, țara sa natală și-a arătat recunoștința prin medalia de Cavaler al Legiunii de Onoare, în 1970, și de ofițer al Legiunii de Onoare în 2007.
World Soccer l-a inclus în lista celor 100 de cei mai mari fotbaliști ai tuturor timpurilor, la fel ca Pelé în lista lui FIFA 100. France Football l-a plasat pe locul al treilea în lista celor mai buni jucători francezi ai secolului al XX-lea, în urma lui Michel Platini și a lui Zinedine Zidane, iar în 2010 a primit Premiul Președintelui UEFA.
Născut în Nœux-les-Mines, o mică comună din Hauts-de-France, își va urma bunicul, tatăl și fratele în minele de cărbune din zonă la o vârstă fragedă. Și-a pierdut un deget de la mâna stângă într-un accident acolo. Deși rănirea compromitea orice potențial de angajare prelungită în adâncurile întunecate și periculoase ale industriei miniere de cărbune din Franța, țara s-a bucurat că nu a făcut nimic pentru a-l descuraja pe tânărul Kopa în a urma o carieră în fotbal.
El s-a alăturat clubului local, US Nœux-les-Mines, în 1941, în timp de război, și a continuat acolo până în 1949. La 17 ani, după o perioadă de succes, a fost semnat ca profesionist de clubul din Ligue 2, Angers, cu sediul în Valea Loarei. Şederea sa în vestul Franţei a fost relativ scurtă, cuprinzând doar două mandate în care a jucat 60 de meciuri de ligă, marcând de 15 ori. În semn de respect, totuși, pe 27 martie 2017, la trei săptămâni după moartea lui Kopa, Les Scoïstes și-au schimbat numele casei din Stade Jean-Bouin în Stade Raymond Kopa.
Până în 1951, jocul lui se maturizase. Adoptând adesea rolul unui nouă fals, Kopa a devenit creator de spații, și-a pus în valoare abilitatea de a provoca atacuri periculoase atât prin pase intuitive, cât și prin dragostea de dribling. În ciuda acestui fapt, rareori a deviat de la măiestria sa de a înscrie.
În nordul țării, Kopa era un jucător pe care noul antrenor de la Stade de Reims, Albert Batteux, l-a identificat ca fiind atuul ideal pe care să-l adauge la echipa sa, în timp ce încerca să conducă clubul către glorii noi și neexplorate. Sub antrenorul anterior Henri Roessler, Les Rouges-et-Blancs și-au asigurat primul titlu de ligă în 1948/49, dar Batteux avea să eclipseze o asemenea performanță și să transforme Stade de Reims într-una dintre cele mai importante puteri fotbalistice de pe continent.
Cupa Latină a fost câștigată în 1953, clubul învingând AC Milan în finală. Pe lângă un triumf pentru Reims, a fost și o victorie pentru fotbalul francez. În ultimele trei finale, cluburile din Ligue 1 au fost învinse: Bordeaux a fost învinsă de Benfica în 1950; în anul următor Milan a umilit Lille, înregistrând cinci goluri fără replică; în timp ce Barcelona a învins Nisa cu un singur gol în 1952.
În finala, disputată pe Estadio Nacional din Lisabona, Batteux l-a introdus pe Kopa într-un rol de mijlocaș, la fel ca în cea mai mare parte a sezonului precedent. Mutarea a adus roade atunci când Kopa a deschis scorul, după jumătatea de oră. Bram Appel a dublat avantajul, imediat după reluare, iar Kopa a dat lovitura de grație, cu al treilea gol, când jocul a intrat în ultimele 15 minute.
Au urmat alte titluri de ligă, în 1953 și 1955. Ultimul dintre acestea a făcut ca Reims să fie invitată să participe la competiția inaugurală a Cupei Campionilor Europeni, din sezonul următor. Evoluția lui Kopa a dus în mod inevitabil la debutul cu Les Bleus, chemat de selecționerul național Pierre Pibarot, rol pe care Batteux îl va moșteni câțiva ani mai târziu. În urma succesului din Cupa Latină, și a evoluției în tricourile albastre ale Franței, capacitatea și valoarea lui Kopa vor fi recunoscute și la sud de Pirinei.
La 17 martie 1955, Franța a jucat un amical împotriva Spaniei. Echipa franceză vizitatoare, cu Kopa în lot, a avut o serie de jucători de la Reims în formație, inclusiv perechea defensivă formată din Robert Jonquet și căpitanul Roger Marche. În linia de atac, René Bliard și Léon Glovacki. Pentru La Roja, a existat și o reprezentare puternică a unui club: Luis Molowny, Marcos Alonso (Marquitos), Rafael Lesmes, Miguel Muñoz și Héctor Rial, toți făcând parte dintr-o echipă puternică, Real Madrid. Nimeni nu știa asta la acea vreme, dar, la puțin peste un an, Kopa avea să facă parte din Los Blancos.
Amicalul s-a jucat pe terenul de acasă al lui Real Madrid, Chamartín – la acea vreme, denumit adesea cu acest nume, în ciuda deciziei de a-l redenumi în onoarea președintelui clubului Santiago Bernabéu, cu câteva luni mai devreme. Stadionul va deveni noua casă a lui Kopa.
Aceasta a fost o oportunitate pentru el de a impresiona fanii spanioli, mass-media și oficialii de la Real Madrid. Căpitanul spaniol, jucătorul lui Athletic Bilbao, Agustin Gainza, a adus Spania în avantaj după zece minute. Kopa a egalat cu zece minute înainte de pauză. Repriza secundă a continuat mult în aceeași ordine de idei, iar când o finalizare inteligentă a lui Jean Vincent a dat victoria Franței, surpriza a fost totală.
A doua zi, Marca a lăudat performanța lui Kopa, dublandu-l drept „ Pequeño Napoleon” (Micul Napoleon). Următorul meci care avea să reunească jucători de la Real Madrid și Stade de Reims, avea să fie mult mai prestigios decât un amical. Meciul avea să aibă loc pe 13 iunie anul următor, când cele două cluburi s-au confruntat în finala inaugurală a Cupei Campionilor Europeni. Până atunci, însă, în ciuda faptului că mai apărea în tricoul roșu al lui Reims, transferul lui Kopa la Real Madrid ar fi fost deja perfectat.
Prima Cupă a Campionilor Europeni a fost disputată nu de campioni naționali, ci de cluburi selectate de revista franceză L’Equipe. Chiar și atunci, retragerile au compromis lucrurile. Chelsea, de exemplu, campioana Angliei, a fost sprijinită de către FA pentru a se retrage în cazul în CCE încurca calendarul competițional al federației engleze. O atitudine diferită a insularilor nu este deloc un fenomen nou.
Real Madrid a trecut în galop pe lângă Servette, înainte ca o victorie cu 4-0 pe teren propriu să fie în pericol grav de a fi insuficientă, atunci când Partizan Belgrad a câștigat, în retur, cu 3-0. În semifinală, o victorie cu 4-2 acasă a fost suficientă pentru a depăși o înfrângere cu 2-1 în San Siro și pentru a vedea clubul spaniol în finală.
Reims a învins club danez Aarhus în turul întâi, înainte de a elimina Vörös Lobogó, cea care a înlocuit-o pe Honvéd, într-un sfert de finală plin de goluri. O victorie de trei goluri asupra scotienilor de la Hibernian le-a confirmat locul în finala care se va disputa la Parc des Princes din Paris.
În ciuda faptului că a jucat constant bine pe tot parcursul spre finală, Kopa nu a reușit să găsească plasa înaintea finalei. Clubul spaniol îl râvnea de ceva vreme pe francez, iar jocul lui din anul precedent nu a făcut decât să confirme impresiile anterioare, că el va fi un plus de neprețuit pentru Real Madrid.
În afară de meciul din capitala Spaniei, la acea vreme, Kopa excelase pentru Les Bleus, în cele 23 de selecții ale sale aducându-i 13 goluri. Președintele clubului madrilean, Santiago Bernabéu a fost hotărât să-l aducă în capitala Spaniei și, în mod ironic, cu câteva zile înainte de finală, afacerea a fost încheiată pentru o sumă de 38.000 de lire sterline.
Este un scenariu care cu greu ar fi tolerat în fotbalul modern – și era neobișnuit chiar și atunci. Dacă Raymond nu face un joc bun împotriva clubului la care acceptase deja să se alăture, cu siguranță ar urma tot felul de întrebări și critici inevitabile. Batteux, însă, nu a avut nicio reținere în a-l include pe Kopa în echipa sa, având încredere în angajamentul unui jucător care se dăruia total, în orice meci.
Când finala a început, cu siguranță părea că alegerea managerului va fi justificată. În zece minute, Les Rouge-et-Blanc a marcat de două ori. Kopa pare într-o formă inspirată, dirijand jocul și împingând atacurile francezilor. Totul părea pierdut pentru spanioli.
La doar patru minute după 0-2, revenirea a fost lansată de Alfredo Di Stéfano. La jumătatea de oră, avantajul, aparent decisiv, a dispărut când Héctor Rial a marcat pentru 2-2.
La pauză, jocul a rămas în echilibru. Cu Kopa încă proeminent, Batteux știa că echipa sa ar putea înscrie din nou, dar ar putea și ei să-i împiedice pe spanioli să facă același lucru? Un lucru părea sigur: vor urma mai multe goluri. Au trecut cincisprezece minute din a doua repriză până când a venit următorul gol, iar francezii aveau să conducă din nou. O centrare din stânga a fost finalizată de Michel Hidalgo, omul care avea să urce pe banca fierbinte al Les Bleus 20 de ani mai târziu și să-l inspire pe legendarul Carré Magique.
Răspunsul nu a întârziat să apară. Marquitos, fundaș de meserie, s-a trezit într-o poziție avansată. Neobișnuit cu astfel de scenarii, el s-a străduit să controleze mingea în momentul în care i-a venit, și nu a reușit decât să o împingă spre poartă, iar o deviere nefericită l-a învins pe René Jacquet. Reims condusese de două ori, o dată la două goluri, dar de fiecare dată își văzuse smuls visul de glorie europeană. Un moment fatidic.
Șansa lor apuses, iar când Rial a marcat al patrulea gol în ultimele zece minute de joc, Real Madrid conducerea pentru prima dată. Speranțele lui Kopa s-au transformat în dezamăgire. Pentru el, dacă nu pentru ceilalți jucători care purtau roșu în acea zi de iunie la Paris, răscumpărarea ar urma în următorii trei ani, deoarece mutarea sa în capitala Spaniei s-a dovedit extrem de benefică.
Cât de bun era Kopa în acest moment? Este suficient să spunem că, în ciuda pierderii finalei, el s-a clasat pe locul al treilea la votul Balonului de Aur în 1956, în ciuda concurenței cu membrii echipei care tocmai îi distrusese visul.
Inevitabil, în Franța, au fost mulți cei care l-au acuzat pentru înfrângere, invocând transferul care, în cel mai bun caz, îl tulbură și, în cel mai rău caz, l-a făcut să nu-și prea dea silința.
În Spania, însă, lucrurile au stat foarte diferit. În timpul celor trei sezoane cu Los Blancos, Kopa s-a întors în finala Cupei Campionilor Europeni, de trei ori succesiv, câștigând de fiecare dată o medalie de aur. De asemenea, avea să câștige de două ori LaLiga și din nou Cupa Latină, în ultima sa ediție din 1957, când noul său club a învins Benfica cu un singur gol.
El va juca puțin peste mai bine de 100 de jocuri, în toate competițiile, pentru Real Madrid și, dacă randamentul său de 30 de goluri, ar putea părea puțin scăzut, merită menționat că driblingul, jocul intuitiv și centrările sale au contribuit la atâtea alte goluri marcate de ilustrii săi coechipieri.
Kopa însuși era pe deplin conștient de momentele prețioase ale perioadei sale la club. Puțini s-ar îndoi că a fost punctul culminant al carierei sale. Kopa a crezut cu siguranță așa: „Jucam pentru cea mai mare echipă din Europa”, ar afirma el. Puțini s-ar abține de la o asemenea opinie. A fost o perioadă triumfătoare, însă, prima zi a lui Kopa, cu noul său club, nu aticipa deplin succesul ce avea să urmeze.
Prima zi, în orice nou loc de muncă poate fi dificilă. Dacă ești noul copil din oraș, mergând într-un grup de vedete apreciate, lucrurile vor fi dificile. Ajuns la teren, Kopa l-a văzut pe Di Stéfano aplecându-se să-și lege șiretul. Văzând o oportunitate de a se împrieteni cu vedeta sud-americană, s-a îndreptat spre noul său coechipier. Argentinianul, poate pentru că nu l-a observat pe francez că se apropie sau poate pentru a-i sublinia noului jucător că el este în continuare omul principal al clubului, l-a ignorat complet. A fost genul de mustrare non-verbală care poate înțepa, dar mai târziu totul a fost uitat și cei doi jucători care au construit o relație puternică, atât pe teren cât și în afara terenului.
Pe 4 octombrie 1956, Real Madrid a organizat un meci împotriva clubului francez Sochaux, ca o modalitate de a-și prezenta noul jucător fanilor. În ceea ce a devenit un joc de 14-1, prezentarea s-a dovedit grandioasă, Kopa semnând un hat-trick. La puțin peste două săptămâni mai târziu, el și-a făcut debutul în LaLiga, într-un meci de acasă împotriva lui Jaén, prezent în prima linie alături de Marsal, Di Stéfano, Mateos și Gento. Los Blancos câștigă cu 7-1, iar Kopa marchează.
Real și-a păstrat titlul de campioană, terminând la cinci puncte de Barcelona și Sevilla. În această perioadă de debut, în cele 22 de apariții ale lui Kopa în campionat, acesta a marcat împotriva lui Atlético Madrid, Osasuna, Valladolid și Athletic, în atmosfera intimidantă a San Mamés din Bilbao. Mai era de apărat și Cupa Campionilor.
Inițial, părea că deținătorii trofeului puteau fi eliminați din primul tur, împotriva austriecilor de la Rapid Wien. Kopa a jucat în victoria cu 4-2 pe teren propriu, mulțumită dublelor Di Stéfano și Marsal, victorie care părea să fie suficientă pentru calificare. Retrurul de pe Praterstadion din Viena a fost însă un coșmar, pentru clubul spaniol. Înainte de pauză, un hat-trick al lui Ernst Happel aducea spectrul eliminării pentru madileni. O lovitură a lui Di Stéfano a adus un play-off (un al treilea meci). În fața a 100.000 de fani de pe Bernabéu, Los Blancos s-a impus cu 2-0, Kopa marcând al doilea gol decisiv.
Sferturile de finală împotriva Nisei au fost mult mai puțin grele. O victorie de 3-1 pe teren propriu, a fost urmată de o victorie cu 3-2 în Franța.
Semifinalele au aruncat noua echipă a lui Kopa împotriva lui Busby Babes de la Manchester United, echipă care avea să fie doborâtă cu cruzime de dezastrul aerian de la Munchen, doar un an mai târziu. O victorie cu 3-1 pe teren propriu, cu Kopa marcând, după un călcâi al lui Stéfano. După 2-2 la Manchester, Real Madrid a ajuns la a doua finală consecutivă a Cupei Campionilor, iar Raymond Kopa, îmbrăcat acum mai degrabă în alb decât în roșu, a avut șansa să-și adjudece primul trofeu european.
Finala împotriva Fiorentinei s-a jucat pe Bernabéu, oferind Realului avantajul terenului propriu, dar înainte de debutul paertidei, au izbucnit puternice controverse cu privire la momentul meciului. Clubul a investit în ceea ce era, la acea vreme, suma uriașă de 100.000 de lire sterline, pentru a avea cel mai bun sistem de nocturnă din lume instalat special pentru finală. Italienii au insistat însă ca jocul să se desfășoare la lumina zilei, înfuriindu-i pe oficialii clubului gazdă. În cele din urmă, s-a decis ca startul să aibă loc la ora 17:30.
După ce arbitrul olandez Leopold Horn a început jocul, a devenit rapid clar că va fi mai degrabă o bătălie de uzură decât una de talent, deoarece provocările fizice au venit din toate părțile. Natura fizică a afectat jocul obișnuit al gazdelor și, fără a fi surprinzător, până spre ultimul sfert, scorul a rămas alb.
Apoi, în ceea ce s-a dovedit a fi punctul de cotitură, Enrique Mateos a căzut la pământ în suprafața de pedeapsă italiană. Horn arătă cu nerăbdare spre punctul de la 11 m. Italienii erau furioși, insistând atât că tușierul a semnalizat offsaid, cu câteva momente mai devreme, dar și că infracțiunea a avut loc în afara careului. Horn nu s-a lăsat convins, iar Di Stéfano a transformat penalty-ul, pentru a aduce Los Blancos în avantaj.
Dacă partida a avut un început încins, penalty-ul nu a făcut decât să toarne gaz pe foc. În fața acestei situații, Kopa și-a păstrat calmul. Sase minute mai tarziu, a marcat Gento. Real Madrid a păstrat trofeul, iar Kopa a primit prima sa medalie de câștigător al Cupei Campionilor Europeni.
Sezonul următor va fi unul de triumf continuu. Sub noul antrenor argentinian, Luis Carniglia, au apărut niște schimbări, dar Kopa a rămas o piesă cheie a echipei. Titlul a fost păstrat, Atlético Madrid fiind pe locul secund, la trei puncte. Kopa a jucat 27 din cele 30 de jocuri, contribuind cu opt goluri – unul marcat cu o lovitură de cap rară, de ziua lui, împotriva Barcelonei – și 16 pase decisive.
Campania din Cupa Campionilor a revenit în acțiune în ultima zi a lunii octombrie. Real Madrid a călătorit la Royal Antwerp, revenind cu o victorie mai mult decât utilă: 2-1. Alte șase goluri, fără replică, au fost adăugate în meciul de acasă. Kopa s-a alăturat petrecerii și a marcat penultimul.
Dacă șase goluri pot părea impresionante, acasă, în sferturile de finală, Los Blancos a punctat de opt ori în poarta nefericitei Sevilla, Kopa punctând de două ori. Un egal, 2-2, în Andaluzia a adus calificarea în semifinale. Semifinală în care Vasas a primit patru goluri, fără replică, la Madrid, ceea ce înseamnă că victoria cu 2-0 de la Budapesta a fost doar un antrenament. Real Madrid, împreună cu Kopa, vor disputa a treia finală consecutivă a Cupei Campionilor Europeni.
Meciul va avea loc pe stadionul Heysel, din Bruxelles, cu Los Blancos înfruntând Milan. Într-un joc previzibil strâns, prima repriză a fost albă, 0-0, dar, la scurt timp, italienii au marcat. Juan Alberto Schiaffino devenise cel mai scump fotbalist din lume, când Milan l-a adus de la Peñarol, din Uruguay pentru 52 de milioane de lire, iar el a răsplătit o parte din acești bani, marcând din afara careului.
Cincisprezece minute mai târziu, Joseito a fentat doi fundași ai Milanului, pe flancul drept, a centrat către Di Stéfano, care a preluat și a înscris. Cu doar 15 minute rămase, următorul gol avea să fie decisiv, iar când a venit, doar trei minute mai târziu, italienii sărbătoreau. O altă lovitură de la distanță, de data aceasta a lui Ernesto Grillo, l-a înșelat pe Juan Alonso, 2-1 pentru Milan.
Trecuseră doar 120 secunde când o minge în careu l-a găsit pe Kopa care, cu o dexteritate remarcabilă, l-a controlat și a izbutit să-l depășească pe Rial, totul într-o singură mișcare fluidă. 2-2. Clubul spaniol egalase din nou și, pentru prima dată, finala Cupei Campionilor Europeni avea să meargă în prelungiri.
Cu ambele echipe obosite, inevitabil, o greșeală defensivă a fost cea care a decis problema. Un șut de la Gento trebuia să evite o mulțime de picioare ale fundașilor italieni, ca să nu mai vorbim de atenția goalkeeperului Narciso Soldan, dar, pentru că fiecare părea să o lase în seama celuilalt, mingea și-a găsit drumul, neîntrerupt, până în plasă. Real Madrid era campioana Europei pentru a treia oară, iar Kopa avea acum două medalii aurite, în ceea ce devenise o dominație madrilenă a continentului.
În Spania, lucrurile au stat puțin diferit. Sub conducerea lui Helenio Herrera, Barcelona a eliminat-o pe Real Madrid din lupta pentru LaLiga, câștigând titlul la patru puncte. Ei aveau să-și păstreze titlul și în anul următor, dar până atunci, Kopa a părăsit Spania. În ciuda pierderii titlului, în fața Blaugrana, sezonul lui Kopa, 1958/59, a fost îmbunătățit de sosirea pe Santiago Bernabéu a unuia dintre eroii săi fotbalistici – ungurul Ferenc Puskás .
Francezul fusese prezent pe Wembley în 1953, când maghiarii magici, conduși de Puskás, au demontat Anglia. A fost un spectacol care l-a inspirat pe Kopa și, când Puskás a ajuns în Spania, a fost ca un vis devenit realitate pentru francez, ca de altfel și pentru fani.
Real Madrid are cinci atacanți de marcă (se juca 1-2-3-5): Kopa, Rial, Di Stéfano, Puskás și Gento. La fel ca atâtea lucruri, care arată bine pe hârtie, cu tot atacul galactic, chimia dintre cei cinci nu era cea mai bună. Rial s-a chinuit să se adapteze, iar Kopa a jucat doar 11 jocuri în aceeași echipă cu eroul său. În ciuda faptului că a fost primul și singurul sezon în care Kopa nu a câștigat titlul La Liga, în timpul petrecut în Spania, dimpotrivă, el s-a bucurat de cel mai prolific sezon, marcând zece goluri în campionat. Memorabil, pentru Kopa, a devenit derby-ul împotriva lui Atlético. În fruntea liniei, el a marcat o dublă și i-a condus pe fundașii Los Rojiblancos Chuzo, Callejo și portarul Pazos într-un dans atât de vesel încât, la sfârșitul jocului, s-ar putea să fi avut nevoie de una dintre acele saltele produse de Los Colchoneros.
Cu toate astea titlul a fost pierdut, dar Cupa Campionilor a fost o cu totul altă poveste, iar finala, disputată pe 3 iunie 1959, pe Neckarstadion din Stuttgart, avea să marcheze un moment deosebit de emoționant pentru Kopa. La doar câteva săptămâni după performanța sa împotriva lui Atlético, a apărut vestea că va primi Balonul de Aur. Votul din revista France Football l-a adus înaintea atacantului german Helmut Rahn și a compatriotului Just Fontaine, care fuseseră achiziționați de Stade de Reims pentru a-l înlocui și pe care îi va întâlni în acea finală de la Stuttgart.
Calea lui Los Blancos către această finală din Germania a început cu o egalitate din primul tur împotriva lui Beşiktaş, Kopa marcând al doilea gol al returului, 2-0 pentru Real Madrid. Sferturile de finală împotriva Wiener Sport-Club au părut a fi o întâlnire dificilă. O presupunere care s-a spulberat după un 0-0 în Austria. În Spania, însă, a fost o cu totul altă poveste, deoarece linia de atac a lui Kopa, Mateos, Di Stéfano, Rial și Gento a marcat de șapte ori.
Cu doar un obstacol de trecut, părea că o altă finală era în cărți, dar când prima manșă cu Atletico s-a terminat la egalitate, semifinala nu mai părea atât de previzibilă.
Cei 120.000 de fani înghesuiți în Bernabéu, au fost reduși la tăcere când Chuzo a adus Atletico in avantaj, după doar câteva minute de la fluierul de început. Di Stéfano avea să egaleze înainte ca Puskás să-i dea lui Los Blancos un avans subțire pentru returul de pe Estadio Metropolitano. Accidentat, Raymond Kopa a lipsit.
Carniglia l-a introdus pe francez pentru retur. Când Enrique Collar a adus pe Atleti în avantaj chiar înainte de pauză, scorul general a devenit egal. Nu au mai fost goluri: va fi nevoie de playoff pentru a decide care din echipele Madridului va purta steagul Spaniei în finală.
Șase zile mai târziu, pe un stadion neutru, La Romareda din Zaragoza, blocajul a fost îndepăratat. După ce l-au restabilit pe Kopa în line-up, Los Blancos au ieșit pe gazon cu celebrul lor cvintet din atac. Di Stéfano i-a adus în avantaj după un sfert de oră, dar Collar a egalat două minute mai târziu. Un penalty transformat de Puskás, cu două minute înainte de pauză, a rezolvat problema: Real Madrid avea să participe la a patra finală consecutivă a Cupei Campionilor.
Ei aveau să se confrunte în finală cu Stade de Reims și cu golgheterul turneului, Just Fontaine, ale cărui zece goluri au fost cheia prin care echipa lui Batteux a revenit pentru a doua oară la încercare de a urca în vârful fotbalului european intercluburi.
Dacă finala din 1956 dintre cele două fusese o sărbătoare a fotbalului ofensiv, cu rezultatul incert până în ultimele minute, această întâlnire a fost cu totul diferită. Reims marcase nu mai puțin de 13 goluri în drumul spre finală și avea în La Fontaine cea mai puternică armă.
Real Madrid nu a fost lipsit de probleme proprii. Puskás a fost accidentat și nu a fost în echipa de start, dar Carniglia a avut norocul să-l aibă pe credinciosul Enrique Mateos la care să apeleze. Încrederea antrenorului în atacantul spaniol aduce dividende anticipate.
Jocul nu trecuse de minutul 2, când Mateos a preluat mingea pe stânga, a intrat în careu și a șutat cu exteriorul peste Dominique Colonna. Dacă în prima sa finală, Los Blancos au trebuit să aștepte până în ultima parte a jocului pentru a-și învinge adversarele – de data aceasta au lovit devreme, încă în primul sfert de oră.
Arbitrul german Albert Dusch nu a avut nicio ezitare în a indica punctul cu var atunci când Mateos s-a tăvălit în careu, înainte de a se fi prăbușit teatral. Cu Puskás absent, spaniolul a fost cel care a încercat să transforme, dar Colonna a plonjat abil, împingând mingea în bară și menținând Reims în joc.
Lucrurile s-au întors în favoarea francezilor când, o intrare din spate a lui Jean Vincent l-a accidentat pe Kopa, făcându-l să părăsească terenul pentru îngrijiri medicale. Se va întoarce, dar pentru restul jocului a fost doar un turist pe teren. Carniglia a spus mai târziu că a crezut că francezul a exagerat accidentarea.
Imediat după pauză Di Stéfano a șutat puternic, nedându-i nici o șansă lui Colonna. Echipa franceză a luptat pentru egalare, dar a fost ținută la distanță de apărarea Realului, iar aportul lui Fontaine a fost nul. Real Madrid și-a adjudecat a patra Cupă a Campionilor, iar Kopa a treia medalie de câștigător, dar drumul său, alături de Los Blancos, se apropia de sfârșit.
Clubul a vrut ca acesta să semneze o altă înțelegere și s-a oferit să-i majoreze substanțial salariul, dar în această etapă a carierei sale, banii nu mai erau factorul esențial. Kopa spunea: „Cei trei ani în care am fost la Real Madrid au fost de neuitat”, jucând fotbalul vieții sale în capitala Spaniei. Soția sa, însă, sora unui fost coechipier din Angers, nu se obișnuise niciodată cu viața din Spania și dorea să se întoarcă în Franța. A fost factorul decisiv.
După 103 de meciuri oficiale, 30 de goluri și împovărat cu o colecție de medalii și premii, Kopa și-a făcut bagajele și s-a întors acasă pentru a se alătura clubului pe care l-a învins la Stuttgart. A semnat pentru Stade de Reims.
La 27 de ani, cu greu se putea vorbi despre el ca despre un veteran al carierei sale, dar nu va mai atinge niciodată culmile fotbalului de club. El va mai juca încă opt sezoane în tricoul alb și roșu și va câștiga încă două titluri de ligă, în 1960/61 și 1961/62. Clubul urma să cadă apoi în declin, retrogradând în Liga a 2-a franceză.
Cu Kopa încă activ, după două sezoane, ei și-au asigurat promovarea în 1965/66. Kopa avea să mai petreacă un an cu Reims, înainte de a se retrage, chiar înainte de a împlini 36 de ani, în 1967. De-a lungul carierei sale la club, a jucat 582 meciuri oficiale, marcând 139 de goluri. Nu există statistici care să înregistreze numărul de assist-uri pe care le-a oferit colegilor, dar o estimare prudentă ar fi că ele sunt cel puțin egale cu numărul de goluri. Realitatea este că ar fi putut fi dublu.
Purtând tricoul albastru al Franței, a apărut de 45 de ori pe scena internațională, înscriind 18 goluri. De asemenea, a jucat la două Cupe Mondiale, în Elveția în timpul turneului din 1954, și apoi în Suedia, patru ani mai târziu, când Franța s-a oprit în semifinale, în fața Braziliei (2-5, hat-trick Pele). Unul din golurile francezilor a fost înscris de Just Fontaine care, la acest turneu, avea să stabilească un record neegalat până azi, 13 goluri. Șapte dintre ele au beneficiat de assist-urile lui Raymond Kopa.
Retragerea din joc a adus o scurtă perioadă de antrenorat, dar, la fel ca mulți jucători înzestrați cu o abundență de abilități naturale, îndrumarea jucătorilor mai puțin talentați a fost o provocare cu mult diferită. El a fost și consilier al ”cocoșilor”, înainte de a se îndepărta de fotbal. Mai târziu în viață, și-a consumat o mare parte din timp și bani strânși din licitarea unora dintre trofeele sale, susținând lupta împotriva cancerului, o boală în care își pierduse fiul cel mic.
Pe 3 martie 2017, Raymond Kopa s-a stins din viață la Angers, la vârsta de 85 de ani. Întreaga Franță a pierdut unul dintre adevărații ei eroi sportivi. Un bărbat născut din părinți imigranți care a avut o carieră glorioasă de 18 ani. Făcuse parte din prima echipă a Reims, dar, în cele din urmă, a atins culmile performanței cu marea echipă a lui Real Madrid de la sfârșitul anilor 50, care a rămas, necontestat. regina fotbalului continental. Purtase cu onoare și tricoul Franței.
În afara jocului, Kopa a dezvăluit o latură umană a personajului său atât de des absentă la sportivii de succes. El a dat spatele aproape garantat, de faimă și avere, în Spania, pentru binele familiei sale și a susținut fără încetare, cu timp, bani și efort, lupta împotriva bolii insidioase care luase un copil prețios din familia sa, la o vârstă fragedă.
Succesul sportiv poate aduce renume și bogăție. Marii sportivi, printre care Kopa trebuie numărat cu siguranță, pot avea astfel de lucruri în cantități nevisate de simplii muritori. Măsura unei astfel de staturi ar trebui cântărită nu numai de succesul pe teren, unde se câștigă astfel de premii, ci și după modul în care o persoană plătește datoria pe care a făcut-o, pentru gloria sa. Kopa a trecut un astfel de test cu aceeași ușurință cu care mângâia o minge de fotbal, dirijandu-i cu pricepere calea și trecerea.
La câteva zile după moartea sa, președintele FIFA, Gianni Infantino, a adus un omagiu: „Este o zi foarte tristă pentru fotbal, Raymond Kopa a fost un jucător excepțional, o inspirație pentru multe generații și un om al cărui angajament în serviciul fotbalului a fost fără cusur, de-a lungul vieții sale.”
SURSA: https://thesefootballtimes.co/2019/11/20/the-rare-genius-of-raymond-kopa/
FOTO: https://thesefootballtimes.co/