Jaloane de campioană
Al doilea descălecat al lui Reghe nu pare să fie de ajuns pentru ca steliștii să ia tot. Aseară la Voluntari, Steaua s-a făcut de râs cam cum nu cred să se fi făcut în vremea lui Rădoi. Băieții necunoscuți ai lui Ionel Ganea au învins fără drept de apel, 3-1, trupa din Ghencea. La al doilea gol, mi-s fost mie rușine de rușinea lui Pintilii și Tamaș, transformați de jaolane de ….nici nu știu cum îi zice băiatului ăla de culoare. Nu vreau să mă grăbesc, pentru că nu e decât al doilea meci sub comanda lui Reghecampf, dar refacerea parțială a trupei care domina Liga cu ceva timp în urmă, nu constituie neapărat rețeta succesului. Tamaș nu a mai făcut nimic de atunci în afară de ce știe el să facă bine, Pintilii și Bourceanu sunt departe de ce erau atunci, Marica este absent nemotivat. Singurul care mișcă e Nicușor Stanciu, dar cu o floare, nu se face primăvară, chiar dacă temperaturile acestui februarie arată a aprilie.![]()

Repet, nu vreau să mă grăbesc să cânt prohodul Stelei, pentru că două meciuri sunt prea puțin ca să tragem concluzii, dar și cei care s-au grăbit să declare campionatul deja terminat, numai după campania de transferuri și descăleacarea familiei Reghecampf, s-au grăbit, iar băieții lui nea Mitică nu au făcut decât să demonstreze asta.
