Claudio Ranieri, ”The Best”!
Claudio Ranieri, managerul lui Leicester City, a obținut luni premiul “The Best” pentru antrenorul anului 2016. Premiul i-a fost acordat cu ocazia Galei premiilor FIFA ce are loc la Zurich.
Ranieri a câștigat, sezonul trecut, titlul în Anglia cu modesta Leicester City, club care a reușit această performanță pentru prima dată în istoria sa.

Ranieri a câștigat, sezonul trecut, titlul în Anglia cu modesta Leicester City, club care a reușit această performanță pentru prima dată în istoria sa.
“Este fantastic pentru mine să mă aflu aici printre atâtea legende. Cred că a fost ceva ciudat şi incredibil ce s-a întâmplat în sezonul trecut în Anglia. Aş vrea să le mulţumesc familiei, fanilor, jucătorilor, agentului meu şi preşedintelui de club”, a declarat italianul în vârstă de 65 de ani . Premiul i-a fost înmânat de către Diego Armando Maradona.
Ranieri a reușit să câștige trofeul depășindu-i pe Zinedine Zidane (Real Madrid) și portughezul Fernando Santos, selecționer al naționalei țării sale. Zidane a câștigat în 2016 Liga Campionilor cu Real Madrid, iar Fernando Santos a obținut cu Portugalia titlul european.
Premiul a fost decis în urma unui vot la care au luat parte căpitani ai naționalelor și selecționeri, suporteri și ziariști
Premiul a fost decis în urma unui vot la care au luat parte căpitani ai naționalelor și selecționeri, suporteri și ziariști
