Întâlnire în 5-40…
Sâmbătă de noiembrie. Dimineața, ora 9,30. Sosesc în homeland, așa cum îmi place să spun, când ajung la Constanța, venind din Capitală. Mă urc în 5-40 pentru zona Delfinarium. Acolo stau ai mei. Acolo m-am născut. Acolo am trait primii 38 de ani din viață.
La stația de la fostul cinematograf Republica, un domn în echipament sportiv îmi atrage atenția. Îl recunosc. E Fane Petcu. Mai are nevoie de prezentare? Unul din jucătorii cu care am început eu cariera de spectator pe stadionul Farul, pe atunci 1 Mai.
”Bună dimineața, domnule Petcu!” Se uită la mine, îmi zâmbește. Nu știu dacă mă recunoaște, dar ne cunoaștem de când aveam 10 ani. Îi spun cine sunt, își amintește…cumva. De fapt nu cred că mai contează.
Ce faceți? îl întreb. ”Mă duc la Ovidiu, să urmăresc niște meciuri de juniori!”. Fane este unul din colaboratorii lui Hagi, la Academia Regelui. Cum e cu Academia, d-le Petcu? nu mă las.” Cum să fie, bine… Copii joacă fotbal, se ocupă academia și de educația lor. Este valorificată și experiența unor oameni de fotbal. Sunt eu, e Vasilică Mănăilă, este Cristian Cămui, a fost până mai deunăzi și Cristi Șchiopu, și mai sunt și alții… La nivel de management e Cristi Bivolaru, om cu expereință internațională. Hagi? Un ”nebun”! Și-a băgat averea pe câmp, la Ovidiu, stă de dimineață până seară acolo…Ar fi putut sta liniștit!”.
” Daum?” întorc eu foaia. Se uită la mine. Zâmbește. ” Ce să facă singur? Îi trebuie minim 4 ani!”. ” Da, domnule Petcu, dar uite că neamțul ală de la unguri a schimbat ceva. Și ăia au un campionat, vai steaua lui, vedetele lor joacă pe la Bursaspor sau în Zweite Bundesliga, și uite că mișcă….”. ”Eheee….la unguri există susținere politică. Orban face legi, îi sprijină. Tu n-ai văzut câte medalii au luat la Olimpiadă!”. Are dreptate.
Foto rar: Steaua 1983/1984: sus: Duckadam, Piţurcă, Fl. Marin, Tătăran, Marcel PUŞCAŞ, Ştefan Petcu; jos: Tudorel Stoica, Eduard, Anghelini, Laurenţiu Nicolae, Câmpeanu
”Zilele trecute un ziar de sport l-a găzduit, în paginile sale, pe fostul dumneavoastră coleg, Ion Anton, portarul Farului din anii 88-92” întorc eu pentru a treia oară foaia. ” Da? Nu am citit. Dar vorbesc cu el de câteva ori pe an.” Se ridică, urmează să coboare. Să-l întreb și eu cum e cu Cupa aia din 86, de ce nu luat parte la ea. Mai bine nu. Aia nu e o poveste de autobuz. Poate altădată..