Cum iti educi suporterii, asa îi ai!
Acest material mi-a fost sugerat de ceva ce am vazut pe o retea de socializare pe pagina sau in grupul de dialog al HC Dobrogea Sud. Unul din suporterii echipei dobrogene il tragea la raspundere pe Rudi Stanescu cum ca a venit la pauza tot intr-o fuga sa prinda a doua repriza a meciului cu Stiinta Bacau, iar cei de la poarta l-au pus sa plateasca biletul de meci (o suma enorma – 5 lei!!!). Ma rog, sa zicem ca nu pretul conteaza, sa zicem ca e o chestiune de principiu… Si o amenintare DE ACUM NU MAI VIN!![]()
Instantaneu, citind dialogul mi-a venit in minte o chestie pe care am aflat-o cu mult timp in urma. Presedintele celui mai celebru club belgian, RSC Andrelecht Bruxelles, Constant Vanden Stock era cumparatorul primului bilet tiparit pentru meciurile de acasa ale echipei sale. Era un gest prin care se vroia a spune ca este primul sustinator al clubului. Din pacate, in sportul romanesc, finantarile de la bugete (HC Dobrogea Sud nu face exceptie ca si HCM Constanta) au creat o tipologie de suporter caruia i se pare ca i se cuvine. Clubul ii este dator fiindca el vine in sala! Suporterul caruia i se cuvine ca deplasarea in alt oras sa-i fie platita de club, galerii care sunt platite intr-un fel sau altul pentru spectacolul din tribune. Asta este pana la urma soarta cluburilor asistate de bani publici. In mentalul colectiv omul se gandeste ca oricum el plateste prin intermediul bugetelor asa ca spectacolul oferit de Toma, Buricea samd i se cuvine de drept si daca se poate cat mai iefitn sau gratis. Chiar daca risc sa fiu plicitistor este si vina cluburilor penru ca suporterii pe care ii ai sunt cei pe care ii meriti. Sunt suporterii care probabil o sa faca marsuri prin oras cand nu va mai fi finantare, vor striga din rarunchi ca auoritatile lasa sportul sa moara samd. Este o metoda, dar am vazut ca pe HCM a ajutat-o cam cat tamaia pe mort! Nu am putea trece la nivelul urmator?
Cate abonamente o fi vandut HCDS anul acesta?

