Sportul constantean a copiat modelul orasului: asistat social
O data cu demisia primarului Constantei, putem spune ca se încheie o era pentru urbea de la malul marii, deci si pentru sportul constănțean. Tragem o linie si vedem ceva rezultate mai ales la handbal si volei. Multe titluri de campioana, multe meciuri internaționale, nu neaparat disputate in Sala Sporturilor din Constanta. Dar finalul acestei perioade se arata a fi si dezastrul sportului din Constanta. Nu vreau sa spun ca nu va mai fi sport de echipa la Constanta. Nu. Doar ca el trebuie reluat de la zero sau foarte aproape de acolo. Pentru ca echipa manageriala a sportului constănțean nu a fost interesata decât de perioada in care a fost ea la butoane. Sportul constănțean a copiat modelul orașului: asistat social. Așa cum politica administrației locale constănțene a mărit masa asistatilor sociali care sa se mulțumească cu pâine ( pachetele pentru pensionari) si circ ( fel de fel de festivaluri si manifestări de tip kitch) si care sa fie docila la vot, identic au stat lucrurile si in sport. Sa fim sinceri si sa recunoaștem ca desi ne-am făcut ca nu știm atâția ani, cu toti știam ca unicul motiv al cheltuielilor masive făcute cu echipe ca HCM Constanta, CVM Tomis, RCJ Farul nu a fost gloria sportiva a orasului ci interesele de afaceri ale echipei care a pus stăpânire pe oraș. Performantele sportive erau necesare pentru ca bugetele pentru anii următori sa fie justificate. Probabil ca sume de zeci de milioane de euro au plecat de la bugetele locale către echipe si multi din acești bani au ajuns unde trebuie. Daca sumele respective nu ar fi putut ajunge acolo unde trebuie cu siguranta nu ar fi finantat nimeni echipele din bani locali.Pentru ca aceste lucruri sa funcționeze era necesar ca echipele sa aibă rezultate si așa au apărut rezultatele remarcabile ale HCM-ului , CVM-ului si mai puțin handbalului feminin si RCJ-ului. Rezultate pentru care, fara indoaila, cei care au antrenat si cei care au fost in teren trebuie felicitați pentru ca ei și-au făcut treaba la modul cel mai profesionist cu putință si si -au dovedit valoarea pe terenul de sport.
Deci trebuie sa fim bineintelesi am avut sport si performanta la Constanta pentru ca acest lucru a constituit un business pentru cine trebuia. Nu a fost nimeni interesat de investitii in adevaratul sens al cuvanului. Nu a dorit nimeni sa creeze branduri sportive.Poae doar jucatorii si antrenorii…
PS Ca sa lamurim unii cititori ce intelegem noi prin brand sportive o sa spunem ca o echipa e un brand daca exista o licitatie pentru spatial sau publicitar (de pe tricouri, sala, teren, site-uri..samd) sic and banii proveniti de aici sustin o buna parte daca nu chiar toata activitatea clubului. Cu cat esti mai aproape de brand cu atat esti mai putin asistat social.
