Academia de Juniori a RCM Timisoara are planuri mari…


cioriciurcm    Antrenorul cu care RCM Timișoara a cucerit Cupa României în 2011 a revenit în clubul galben-albastru. Cosmin Cioriciu va avea însă acum alte atribuții, va conduce Academia de Juniori a clubului, și conducerea ia-a trasat câteva obiective de dezvoltare pentru următorul an. Cioriciu va renunța la arbitraj odată cu venirea sa în interioru clubului.

   Pentru următorul an, printre obiectivele pe care fostul rugbyst le va avea de îndeplinit, sunt creeare unei echipe puternice de la U19, deunde rugbyștii să facă pasul spre prima echipă, să joace finala cu echipa de U18, să mărească numărul de juniori al clubului, să creeze echipe la mai multe grupe de vârstă, dar și să preia know-how-ul de la Saracens.bileteAvion

   În sensul dezvoltării academiei, Cioriciu a discutat deja cu cei de la Inspectoratul Școlar Timiș pentru a informa elevii și chiar și pe micuții de la grădinițe că pot jucarugby la RCM Timișoara. De asemene,a se vor încheia parteneriate cu cluburi d ejuniori din Pașcani, Tecuci, Gura Humorului și cu CSȘ Bega Timișoara.

SURSA: oradestiri.ro