Jurnalul unei zile mari! Viitorul aduce primul titlu la Constanța! – partea a II-a
Îl sun pe Florin, un prieten, abonat la meciurile Viitorului. “La cât mergem?” Nerăbdarea probabil că se simte în glasul meu. “Păi, pe la 6 plecăm. Trebuie să intrăm în atmosferă!” Florin are un puști, Leo. Amândoi sunt nelipsiți de la meciurile Viitorului. Ba, au mai fost și la Pitești, în deplasarea pentru meciul cu CSU Craiova. Eu nu mai stau in Constanța de vreo 2-3 ani. Urmăresc Viitorul la TV.
Acum sunt in vizita la părinți. Am avut grijă că vizita să pice bine! Hagi încearcă să ia presiunea de pe copii lui. Încearcă. Dacă până acum discursul cu “noi nu ne-am propus campionatul sunt mult peste obiectiv așa că doar jucăm!” avea vreun efect de depresurizare a elevilor lui, acum cred că a aceștia, cu toată tinerețea lor (medie de vârstă vreo 22 de ani) își dau seama ce oportunitate le apasă umerii.
“Am tăcut, am înghițit, dar acum sunt pe primul loc!” Vreau să cred că după 30 de ani în care am citit absolut tot despre sau cu el, am ajuns să-l cunosc pe Hagi. îi cunosc ambiția din lucrurile pe care le lasă să îi scape, pe la interviuri. Vrea acest titlu. Are niște palme de dat. Constănțenilor care l-au exilat pe câmp, ziariștilor care de 16 ani îi scot pe nas meciul cu Slovenia, lui nea Gigi, care l-a alungat urât de la Steaua, celor care au zis că nu e antrenor, celor care nu au avut încredere în el. Nu spune asta, dar se vede, se simte… Nu va spune niciodată asta, dar toți cei care i-au greșit vor ști care este mesajul: “Am tăcut, am înghițit…”
Nea Gigi în schimb face ce știe. De data altfel. Nu mai merge cu valiza să cumpere… pământ! Acum îl cumpără pe Larie de la CFR Cluj. Dacă vrea la anul în Champions League, Larie ar face bine să moară pe teren, la Ovidiu… Să moară, dom’le, de ce să nu moară, că de aia e fotbalist!