20 de jucători pentru Herculane. Poli Timișoara și-a stabilit lotul care va urca la munte.
Divizionara secundă Politehnica Timișoara a încheiat prima săptămână a pregătirilor cu un joc-școală, disputat în această dimineață, pe terenul sintetic din incinta Bazei 2. Antrenorul Sorin Brîndescu i-a văzut din nou la lucru pe jucătorii aflați în probe în ultimele zile și le-a acordat o ultimă șansă câtorva fotbaliști care nu au oferit randamentul scontat în prima jumătate a campionatului.
La finalul jocului de antrenament, tehnicianul polist s-a oprit asupra unui lot de 20 de jucători, care vor pleca luni dimineață spre Băile Herculane. Dintre jucătorii aflați în probe vor efectua stagiul montan doar portarii Paul Iordache și Victor Gîrlea. La ceilalți opt jucători testați s-a renunțat, la fel cum s-a procedat și în cazul altor patru componenți ai lotului din tur, care nu mai intră în planurile antrenorului Sorin Brîndescu. E vorba despre fundașii Branimir Stefanovic și Miodrag Todorov, alături de mijlocașii Patrick Niță și Denis Băban. „Din păcate, sunt unii jucători la care am renunțat, dintre cei care făceau parte din lotul nostru. Sunt jucători cărora nu am ce să le reproșez. Au muncit, au fost serioși, dar momentan randamentul lor nu e cel la care ne așteptăm. Ei nu vor mai face parte în retur din lotul nostru, dar sunt jucători tineri, cu potențial, și probabil ar fi mai bine pentru ei să meargă la o altă echipă, poate în Liga a III-a, unde să joace constant și să progreseze. Dacă nu joacă și doar se antrenează nu pot progresa”, a explicat Sorin Brîndescu decizia sa de a renunța la cei patru jucători mai sus menționați.![]()
Iată, așadar, lotul de 20 de jucători care se vor deplasa luni dimineață, la Băile Herculane, stațiune în care Politehnica Timișoara va rămâne cantonată până la 4 februarie:
Portari: Markos Gakos, Victor Gîrlea, Paul Iordache;
Fundași: Radu Motreanu, Ioan Mera, Cristian Gălan, Laurențiu Telescu, Carol Taub;
Mijlocași: Dănuț Bilia, Mădălin Stancu, Artur Teuț, Alexandru Birău, Adrian Ungureanu, Andrei Țugui, Răzvan Ghinescu, Ionuț Vucea, Marco Giuricici;
Atacanți: Ștefan Blănaru, Cătălin Bădăuță, Darius Neamțu.
SURSA: Drukeria.ro
